top of page

MĂLÂNCRAV

Atestat documentar din anul 1305, Mălâncrav are încă cea mai mare populaţie de saşi din Colinele Transilvaniei. În 1340 comuna şi terenul înconjurător au devenit proprietatea familiei princiare Apafi, doi dintre membrii acestei familii conducând Transilvania în sec. XVII. Satul a devenit cunoscut datorită vizitelor Prinţului Charles al Marii Britanii în această zonă. Alteţa Sa nu a ales întâmplător Mălâncravul; situat între Colinele Transilvaniei, departe de vreun drum principal, departe de zgomotul şi poluarea vreunui oraş, Mălâncravul este unul din puţinele sate transilvănene cu o comunitate săsească numeroasă care păstrează şi astăzi vechi tradiţii. Pentru a conserva cât mai bine patrimoniul natural şi cel cultural din Mălâncrav, Fundaţia Mihai Eminescu Trust derulează proiectul „Satul de sine stătător” prin care localnicii sunt implicaţi în renovarea gospodăriilor, formarea profesională şi valorificarea meşteşugurilor şi tradiţiilor. Biserica evanghelică din Mălâncrav a fost construită de locuitorii satului din ordinul moşierului Apafi la începutul sec XIV şi este dedicată Sfintei Maria. Elementul de unicitate al acestei biserici îl constituie fresca de 20 metri din nava centrală, cea mai mare, şi din punct de vedere tematic, cea mai completă frescă în stil gotic din Transilvania. 53 de imagini sunt grupate în patru rânduri suprapuse şi în spaţiile dintre arcade. Imaginile uimitoare reprezintă aşa-numita “biblie a săracilor” şi povestesc istoria mântuirii. Frescele din Mălâncrav nu au fost distruse în timpul Reformei aşa cum s-a întâmplat cu multe altele şi au rezistat până în zilele noastre. Motivul pare simplu în viziunea unor istorici: contele Apafi fiind catolic aprecia existenţa frescelor pe zidurile bisericilor din teritoriile sale (chiar şi cele de alte confesiuni). La momentul Reformei, e posibil ca nici un sătean să nu fi îndrăznit să acopere frescele de teamă să nu supere stăpânul. Cheile de la biserică se găsesc lângă ansamblul fortificat la d-l Joachim Lorenz (nr. 76) tel: +40 745 191 778 sau Familia Kraft tel: +40 269 448 696 Descoperă în Mălâncrav: · Conacul Apafi[I39] , de secol XV, unde poţi şi înnopta – www.experiencetransylvania.ro · O plimbare prin livada şi fabrica de mere ecologice a Fundaţiei Mihai Eminescu Trust, unde poţi degusta deja cunoscutul suc de mere de Mălâncrav, dar şi suc de pere · Biserica ortodoxă din 1775 · Să vizitezi atelierele de meşteşugari pricepuţi: cele mai bune ţesătoare la război de lemn din regiune (dna Elena Neagu – nr. 162 şi dna Maria Nistor – nr. 302), cărămidarii de lângă fabrica de suc de mere, împletitorii de coşuri superbe din nuiele culese din apropiere (nr. 139) · Să deguşti o supă săsească de mere Fii activ într-o arie protejată şi descoperă colinele din jur pe jos, în căruţă sau pe bicicletă. Iată câteva trasee recomandate: o Mălâncrav – Floreşti - Criş, traseu bandǎ albastrǎ + cruce roşie + cruce albastrǎ o Mălâncrav – Copşa Mare – Nou Săsesc, traseu cruce roşie + bandǎ roşie + cruce roşie Pentru mai multe trasee, vezi itinerariile recomandate [I40] sau sau planifică-ţi singur traseul[I41]

Unde dormi

basketball vector clean logo.png

Unde mănânci

basketball vector clean logo (1).png
basketball vector clean logo (4).png

Servicii

bottom of page