foto: Jeno Major

Satul Ilimbav își poartă numele ca o poezie a naturii, reflectând legătura sa strânsă cu peisajul de basm în care se află. „Pârâul Ulmilor” – traducerea denumirii maghiare „Illenbak” – evocă frumusețea locului, cu dealuri molcome acoperite de ulmi care oferă umbră și liniște, creând o atmosferă idilică.

Menționat pentru prima dată în documente din secolul al XIV-lea, satul are o istorie bogată, fiind unul dintre acele locuri care păstrează în tăcere urmele trecutului. Potrivit cercetărilor realizate de lect. univ. dr. Ioan Ovidiu Abrudan în lucrarea sa „Vechile biserici de lemn din ținutul Sibiului”, Ilimbav se numără printre așezările care dăinuie ca martori ai istoriei transilvănene.

La Ilimbav se află o veche biserică de lemn, cu rădăcini adânci în istoria comunității. O inscripție din Altar datează primul locaș de lemn din 1638, marcând continuitatea credinței ortodoxe în sat. Actuala biserică, dedicată Bunei Vestiri, a fost adusă în 1852 din satul Nou Român, după ce acolo fusese construită o biserică de zid.

Transportată bucată cu bucată și așezată pe o fundație de piatră, biserica de lemn a fost amplasată lângă biserica mare, de zid, servind comunității greco-catolice din sat. Ulterior, i s-a adăugat un turn pentru a găzdui un clopot.