top of page

COPȘA MARE

Copșa Mare, mai demult Căpușul Mare (derivat din numele în limba germană: Gross-Kopisch) face parte din comuna Biertan din județul Sibiu. Localitatea a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1283.

Comună liberă a vechiului Fundus Regius, Copșa Mare stăpânea cele mai întinse și renumite plantații viticole din Țara Vinului.

foto: Adrian Arsu Films


Biserica fortificată din Copșa Mare - construită în secolul al XIV-lea.

În 1510, în cursul lucrărilor de fortificare, corul este demolat şi în locul lui se construieşte un alt cor mai înalt, cu închidere poligonală şi întărit de un cat de apărare din piatră. Corul astfel echipat şi mai înalt cu aproape 11 metri decât nava și formează astfel un sistem defensiv pentru apărarea bisericii.

În timp ce corul păstrează încă bolta stelată şi mulurile gotice datând din aceeaşi perioadă de construcţie, nava bisericii este modificată în 1795 în stil baroc.


Programul de vizitare al bisericii fortificate variază în funcție de sezon:

  • Aprilie – Octombrie: Luni - Duminică, 08:00 - 20:00. Grupurile sunt rugate să se programeze telefonic.

  • Noiembrie – Martie: Vizitarea este posibilă doar pentru grupuri, cu programare telefonică prealabilă.

Cheile bisericii se află la doamna Isabela Schuster, care poate fi contactată la telefon: +40 731 893 772. Adresa: Copșa Mare nr. 237.


Experiențe Locale

  • Colecția de icoane pe sticlă a preotului ortodox al satului, dl. Bica Ioan – un talentat apicultor în timpul liber. Adresă: nr. 144. Contact: +40 741 029 612, +40 773 743 195, +40 269 868 310, bicaioancristian@yahoo.com.

  • Atelierul de pâslă al domnului Iordan – Un loc în care tradiția și arta se împletesc. Contact: +40 720 619 475, elias_jordan@yahoo.com.

  • Colecția muzeală a doamnei Ilea Maria – o veritabilă meșteriță în arta țesutului.

Unde dormi

basketball vector clean logo.png

Nu mai găsești loc in sat? Caută prin vecini. Recomandările noastre sunt aici.

basketball vector clean logo (2).png
basketball vector clean logo (5).png

Trasee Recomandate:

  • Copșa Mare - Pelișor: Traseu bandă albastră + cruce roșie.

  • Copșa Mare – Agnita: Traseu bandă albastră + cruce roșie + bandă roșie + cruce roșie.

  • Copșa Mare – Sighișoara: Traseu bandă albastră + bandă roșie.

  • Prin Copșa Mare trec și parte din traseele de la Medias Bike Marahon.

Găsești recomandări de circuite de o zi pe profilul nostru de Wikiloc si Komoot.

Unde mănânci

basketball vector clean logo (1).png
basketball vector clean logo (4).png

Servicii

Copșa Mare se află într-o zonă protejată, ideală pentru explorări în natură. Alege să descoperi colinele din jur pe jos, în căruță sau pe bicicletă, pe care, dacă nu o ai cu tine, o poți închiria de la pensiunile din sat.

bottom of page