Bucate Artizanale Zonale și Natura Acasă la noi la Festivalul Porcului de Bazna
Unde?
Bazna
Când?
9 septembrie 2023 la 07:00:00
Organizator:
Asociația Crescătorilor de Animale Rasa Porcul de Bazna , Primăria Bazna, GAL Podișul Mediașului, Cooperativa Bucate din Proximitate, Fundația ADEPT Transilvania
Sub egida Bucate Artizanale Zonale și Natura Acasă la noi, vă așteptăm la noi sesiuni de educare a gustului și mișcare în aer liber în Colinele Transilvaniei, în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Porcul de Bazna, care va avea loc în perioada 9 – 10 septembrie și organizat de către Primăria Comunei Bazna şi Consiliul Județean Sibiu.
În cadrul acestui eveniment, punem în valoare cele mai importante atribute ale comunei: oamenii – care prin transmiterea din generații a cunoașterii tradiționale, au crescut în zonă o rasă de porc – de Bazna, natura locului, peisajele şi biodiversitatea acestora, prin activităţi pentru cei mari şi cei mici.
9 septembrie, ora 16:00 - în incinta școlii din Bazna „𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐆𝐮𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢”, 𝐚𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐠𝐚𝐬𝐭𝐫𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐜 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢, susținut cu ajutorul Slow Food Turda.
10 septembrie, ora 10:30 - Biciclim pe ruta 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐚𝐬̦ – 𝐁𝐚𝐳𝐧𝐚, alături de Asociaţia de Turism şi Ecologie DIANTHUS Mediaş
Punct de plecare: Liceul St. L. Roth, Mediaș
Detalii și rezervări: